Pe lângă rolul estetic în imaginea unei clădiri, fațadele ventilate creează o separare între mediul exterior și interior, funcționând ca un foarte bun izolator termic și fonic.

Rezistența la ciclurile de îngheț-dezgheț, întreținerea ușoară, flexibiliatea, rezistența la radiațiile solare, la eroziune și coeficientul de dilatare foarte mic, fac din fațadele ventilate o soluție optimă pentru necesitățile de construcție ale clienților noștri.

Plăcile stratificate tip BOND (ALUCOBOND, ETALBOND, JBOND etc.) sunt materiale compozite cu două fețe din Aluminiu de 0,5 mm grosime și un miez de polietilenă nontoxic, fabricate prin laminare la cald și presiune, proces prin care se obține o planeitate perfectă a suprafeței și un raport excelent între greutate și rezistență.

Suprafețele exterioare sunt dublu lăcuite, obținându-se astfel o rezistență mai mare la abraziune, săruri, umezeală și raze UV, și o durată de viață foarte mare.

Acest sistem de fațade placate poate fi folosit pe suprafețe plane și curbe, utilizând plăci de diferite dimensiuni, el contribuind semnificativ la reducerea consumului de energie necesar climatizării unei clădiri.

Vă invităm să urmăriți câteva din lucrările realizate de Max Confort: